De ce?
De ce trebuie ca parintii sa CONTROLEZE deciziile copiilor in viata?
De ce copii NU AU DREPTUL sa raspunda la intrebarea „Ce iti doresti tu in si de la viata?”?
De ce ii este asa de greu unui parinte SA AIBA INCREDERE in propriul copil?
De ce copiii trebuie sa ajunga sa traiasca viata pe care parintii NU AU AVUT OCAZIA sa o traiasca?
De ce, ca si copii, NU AVEM DREPTUL la libertate….la a ne trai propria noastra viata? (pastrand tot timpul respectul si recunostinta ce se cuvine fata de parinti)
Nota (adaugire 29 Iulie): Aceste intrebari se adreseaza in special copiilor si parintilor care se regasesc in astfel de situatii. Stiu ca suna ca si cum cu totii am trecut sau trecem, insa sunt constient ca sunt si multe cazuri unde nu e nevoie de aceste intrebari.
S-ar putea sa te mai intereseze:
- Lectii de viata
- Articol – Parintii. Tehnologia. Copiii.
- Carte – Iti place sa citesti? Dar sa scrii? {Part I}
Loading...
#1 by Carmen on 28 July, 2009 - 5:03
Quote
cred ca raspunsul ar fi… “de frica”. Cel putin asta simt eu cand vorbesc cu mama mea. Frica de a nu mai fi, frica de a pierde ceva; poate chiar spaima. Ma uit la mama mea si vad in ochii ei cat de nefericita este (desi n-ar recunoste niciodata asta) fiindca nu si-a trait viata ei, visele ei. Desi nici nu stiu sigur daca stie ce inseamna asta.
Uneori cred ca ar prefera sa nu traiesc deloc, decat sa traiesc o viata care nu e “standardizata”. M-a durut sa aflu asta, dar m-a durut mai tare cand mi-am dat seama de ce a pierdut ea… si nici macar nu stie
#2 by Mihail on 29 July, 2009 - 12:22
Quote
Niciodata nu e prea tarziu. Cel mai usor sa ajuti pe cineva sa scape de o frica, este ca in primul rand sa scapi tu de ea..
#3 by Diana on 28 July, 2009 - 6:27
Quote
Mihail, la mine arata un pic altfel poza asta. Drept e ca arata un pic diferit dupa cativa ani de scos mama la cafea si explicat printre prajituri ce e ala feedback, ce e aia relatie win-win, relatie adult-adult + lista de lecturi in domeniul dezvoltarii personale + sistem de intariri pentru comportamente etc. Da, pana la 18 ani a fost mai timid, dar dupa 18 s-a consolidat incet spre a fi o relatie adult-adult. Cea mai mare incercare a fost sa creez contexte de invatare si sa am rabdare pentru ca ea sa prinda gustul dezvoltarii / invatarii. exact ca in training
Cred ca pe de o parte este vorba de niste “games people play” invatate de parintii nostri si care sunt greu de scos din sistem. Jocuri de tipul “eu, care m-am sacrificat”, “cat stai sub acoperisul meu, faci ca mine”, “de ce nu vrei tu sa ma asculti?”, “nu meritam si eu macar un telefon sa stiu ca esti bine?” si altele de genul asta, in registre mai mult sau mai putin pasiv-agresive.
Pe de alta, ai nostri parinti fac parte dintr-o generatie care n-a citit / invatat la varsta noastra despre asertivitate, feedback, misiune personala, incredere, etc.
Dar daca noi am avut sansa de a citi, experimenta, invata lucrurile astea, oare nu e responsabilitatea noastra sa le spunem si lor?
Asa ca intrebarea mea la tine e: cine ne impiedica sa ne educam relatia cu parintii pentru a fi loc in ea de respect, de vise, de incredere, de iubire, de bucurie?
#4 by Mihail on 29 July, 2009 - 12:21
Quote
Pe tine, pe mine si poate pe inca o mana de oameni nu ne impiedica nimic. Si cred ca fiecare dintre noi este mandru de ceea ce a cladit impreuna cu parintele. Eu sincer am reusit doar cu mama, nu si cu tata. Va veni momentul sa reusesc intr-o zi si cu tata. L-am scos inclusiv la munte cu mine alaturi de omuletii de la Lume Buna
Intrebarile insa raman valabile din punctul meu de vedere. Ele nu mai au o forma de frustrare ci una de a trezi “awareness”…atat in constiinta copiilor cat si a parintilor. Cred ca pana a ajunge sa dobandim cunostinte despre cele mentionate de tine mai sus, e bine sa incepem cu raspunsurile la aceste intrebari.
#5 by Carmen on 29 July, 2009 - 12:35
Quote
Foarte fain ce ai spus Diana. Multumesc!!! La mine a clipit un beculet. Cred ca stiu unde gresesc eu
Am asteptari. MULTEEEE!!!
Mihail, multumesc pentru “niciodata nu e prea tarziu”
#6 by Diana on 29 July, 2009 - 3:42
Quote
La nivel de mentalitate şi de majoritate în relaţia părinţi-copii în România, clar e nevoie de awareness. Dacă drumul te duce într-acolo, dă-mi un semn şi pun şi eu un umăr la treabă.
#7 by Mihail on 29 July, 2009 - 6:58
Quote
Ce zici sa facem in prima faza o cauza pe Facebook “O relatie mai buna Copii – Parinti” si vedem cati adepti se strang si dupa 1-2 luni sa propunem o intalnire si sa vedem cati ne strangem si ce iese?
#8 by Diana on 30 July, 2009 - 8:10
Quote
Sună fain şi făcubil. Plec câteva zile să-mi clătesc creierul şi să-mi încarc bateriile, ne auzim după 9 august. Să ai parte de oameni şi întâmplări faine!
#9 by Mihail on 31 July, 2009 - 1:11
Quote
Multumesc. Sa ai parte de ceea ce ai mai mare nevoie