[Interviul saptamanii] Liana Buzea si Let’s Do It, Romania! (prima parte)

Dupa o pauza de cateva saptamani, revin cu seria interviul saptamanii. In acest interviu va invit sa descoperiti povestea persoanei care a avut curajul sa isi asume responsabilitatea de a spune DA initiativei “Let’s Do It, Romania!” in 2009. Este povestea primilor ei pasi, pana sa ajunga acolo, si povestea proiectului, dincolo de acel pas initial.

Am avut norocul ca de la bun inceput sa am alaturi de mine oameni speciali!

Sunt Liana, am 28 de ani si am fost “mama” miscarii sociale Let’s Do It, Romania!. Insa am ajuns aici dupa multi ani de actiuni mai mici, pregatitoare.

Am urmat ASE-ul, facultatea de Management Economic, si inca din timpul studentiei am demarat proiecte de mediu. Am inceput de la baza: un proiect de colectare selectiva in facultatea mea. Cum nu mai facusem asa ceva, si nici in jurul meu nu facusde nimeni asa ceva, initial nu aveam idee cum sa-l fac. Alaturi de mai multi colegi am inceput sa cautam sprijin si solutii. Dupa razbataturi si alergaturi de 5 ani de zile, proiectul a crescut pana la stadiul in care s-a extins in caminele ASE si in doua alte universitati din Bucuresti. Am fost in ASE zilele trecute si am fost bucuroasa sa vad si acum cosurile de colectare selectiva si afisele care de 5 ani sunt pastrate cu mare grija. Imi pare bine ca si pentru institutie acesta a ramas un proiect de suflet.

Odata ce proiectul EcoAssist a evoluat de-a lungul anilor (inainte sa aiba numele acesta, era cunoscut sub genericul de “proiectul de reciclare”), am putut sa infiintez si ONG-ul EcoAssist. Am avut norocul ca de la bun inceput sa am alaturi de mine oameni speciali, fara de care multe proiecte nu ar fi existat. Chiar daca nu iti suna cunoscuti, nu pot sa nu spun ca daca nu ar fi fost Silvia Ghioc si Laura Franculescu – cele doua vicepresedinte ai asociatiei, Anca Petruca, Anca Scemtovici, Alina Rotilă, Razvan Paraschiv, Geo Atreides, Ioana Ciocănel, Ciprian Grosu, Calin Muresan, Alexandra , Nichita Fedul, Andrei Fedul, Daniela Tacu, Marius Berescu, Angela Anton, Terumi Azuma (studenta din Japonia), Anamaria Hancu, Adrian Bercea, Catălin şi Mădălin Ivan (cu pseudonimul de “Cei trei Motoci”), experientele EcoAssist probabil nu ar fi fost asa frumoase sau chiar revolutionare. Am derulat impreuna proiecte de artizanat, de curatenie, de educatie, de lobby, manifestatii publice, participari in Palatul Parlamentului, participari la TV sau chiar vizite la judecatorii pentru cazuri in care am fost martorii unor incalcari de legislatie. Am petrecut anii distrandu-ma cu ei, certandu-ma cu ei, suparandu-ma cu ei, impacandu-ma cu ei si la un moment dat invariabil despartindu-ne drumurile. Alaturi de ei sunt o multime de companii, de oameni din presa, de oameni din institutii publice care au sprijinit.

In tot acest amalgam, in iulie 2009, in timp ce derulam un proiect de curatenie in arii protejate (care realmente ar trebui vazute ca mai mult decat doar locuri superbe de gratar si picnic), am primit un mail care mi-a deschis ochii. Intr-o zi am intrat la marea nimereala pe contul meu de yahoo, pe care nu il mai verific de ani buni (am peste 70.000 de mailuri neverificate, majoritatea de pe grupuri de discutii). Cineva imi trimisese cu cateva minute inainte un link cu filmul din Estonia, despre proiectul de curatenie nationala intr-o singura zi. Let’s Do It!Prima reactie a fost o enorma apreciere pentru cei care construisera totul de la zero, manifestat printr-un foarte sincer “Uau!”. A doua reactie, a fost la fel de sincera: “In Romania?!… Nu… Dar oare cum s-ar putea face totusi asa ceva si in Romania??” Cuvant cu cuvant asa am spus! Dar mi-era teama sa ma gandesc. Si totusi, organizarea in sine m-a atras enorm. Mi-am dorit sincer sa fac asa ceva. Am trimis un e-mail colegilor mei din Romania si inca un e-mail organizatorilor din Estonia. In ambele am scris ca am o experienta la scara mai mica, dar ca vreau sa fac asta si la nivel national. Si intrebam cine vrea sa se implice. Doua luni mai tarziu, cand incheiam proiectul vechi, ma si apucam de “Let’s Do It, Romania!”.

Exact ca in Estonia, fara sa existe un plan, fara sa existe partenerii confirmati, a dat buzna peste mine o colega, Anamaria Hancu, si timp de o zi si-o noapte am scris impreuna versiuni de mesaje si le-am dat pe toate canalele pe care le aveam atunci la dispozitie: website, blog, liste de discutii si comunicat de presa. A urmat o perioada de intalniri unu la unu, cu diverse persoane din mediul ONG, companii, persoane publice si fosti colegi sau colaboratori. Fiecare avea parerile proprii, fiecare avea asteptarile proprii, iar multi erau neincrezatori ca acest lucru se putea intampla. In mediul ONG multi au negat acest proiect pe motiv ca trata un efect si nu cauza. Unii mi-au spus ca sunt copila, altii m-au luat mai in gluma: “Daca depinde de o fata de 1.61m situatia deseurilor din Romania, e grav…”, iar altii si-au exprimat dezaprobarea in mod scris fata de acest proiect. Dar ceea ce nu se stie este ca aceste lucruri s-au spus si s-au intamplat in absolut fiecare tara care s-a apucat de curatenie. Fiecare tara a avut seria sa de neincrezatori si de probleme sau chiar crize. Ceea ce insa a contat in fiecare tara a fost deschiderea organizatorilor de a construi mai departe pe baza acelui succes, campanii de educare, de constientizare, actiuni clare de a asigura curatenia si un contact strans cu autoritatile publice care sa asigure ca se aplica legea, ca se monitorizeaza situatia deseurilor si ca se curata orice alte mormane de deseuri formate ulterior.

In doua luni de la lansarea primului mesaj de adunare nationala, eram deja cateva zeci de oameni dornici sa miscam lucrurile. Cu un manual in engleza, pe care unii l-au parcurs dupa ce au fost trasi de urechi de cateva ori, am inceput sa construim “Let’s Do It, Romania!” De la zero. Timp de sase luni am cautat parteneri, am recrutat oameni si am facut planuri si scenarii. Scris extrem de succint, planul era urmatorul:

1. Construirea unei echipe de organizare (din ONG-uri, persoane independente cu experienta si parteneriate cu companii, mass media si institutii publice)

2. Realizarea unei harti a deseurilor (pentru a estima ce deseuri erau in apropierea fiecarei localitati, cati oameni ar fi fost necesari pentru a le curata, cate materiale de tipul saci si manusi si ce capacitati de transport din partea partenerilor pe gestiune deseuri)

3. Obtinerea materialelor de lucru si recrutarea voluntarilor pentru a face curatenia.

4. Mobilizarea cea mare in ziua stabilita: 25 septembrie 2010, o sambata.

Imediat cum s-a facut vremea frumoasa, imediat cum am inceput sa strangem oameni de organizare si parteneri pe gestiunea deseurilor, am dat drumul unor actiuni de cartare pilot in judetele in care eram apti sa facem ceva: Cluj si Arges. Ulterior am adaugat si Timis pe lista.

Continuarea povestii, in episodul urmator.

— Solutie oferita de: